Vremea asta capricioasa ma scoate mereu din ritm. Ba ploaie cu nemiluita, ba caldura peste puteri. Greu in anul acesta cu platagelele (ca sa folosesc un termen olenesc pentru evitarea cacofoniei), mai ales daca le cultivi in aer liber. Inainte cu vreo doua zile de ploi, am copilit, am defoliat, am inlaturat toate frunzele de la baza atinse de mana, am stropit. Ieri, am putut intra printre razoare (de fapt problema era sa mai pot iesi, ca de intrat era usor) si am observat ca varfurile plantelor aveau o usoara tenta galbuie. Ploaia care a venit de sus a venit cu tot felul de bacterii si microbi. Astazi am sapat, am stropit din nou, sa vedem cum se prezinta situatia maine.
Cica, spunea cineva, mana dispare de la sine daca timp de 10-14 zile este o atmosfera uscata. Nu-mi prea vine a crede si nici n-am curaj sa incerc.
Si totusi, oricare ar fi conditiile care trebuiesc rezolvate, rosiile merita pasiune, efort si atentie. Si nu sunt singurul care afirma acest lucru. Mai mult chiar, sunt comunitati care le confera un rand si un respect deosebit.
Am aflat ca un Ucraina in provincia Kherson, exista un oras pe nume Oleshki (Ukrainian: Олешки). Orasul este situat pe malul stang al raului Dniepr si este cel mai vechi din sudul Ucrainei, fiind mentionat chiar si de Herodot in scrierile sale.
Ei bine, acest oras, mai bine zis zona respectiva, este socotita ca o capitala a rosiilor. Aici rosiile sunt la mare respect si nu exista gradina in care sa nu fie cultivate cu avant si pasiune. Exista un adevarat cult pentru seminte de rosii, fiecare gradinar selectionand cu maxima atentie si pricepere propriile soiuri.
Motiv pentru care intr-un parc din centrul orasului a fost ridicat un monument care le-a fost dedicat. O adevarata opera de arta. Priviti-o in imaginea alaturata. Poate exista un omagiu mai mare?
Acuma, ca sa spunem devarul in intregul sau, mai sunt monumete de acest fel si in alte parti ale lumii, acesta nu este singurul. Dragostea fata de rosii este un virus destul de periculos. Daca vom avea timp, vom mai discuta.