Sanatate multă, prieteni,
Ne vom continua astăzi discuția despre soiuri de roșii. Și nu despre oricare dintre ele, ci despre acelea pe care le putem obține la noi în grădină pornind de la niste semințe de roșii recoltate de la exemplarele care ne-au încântat cu gustul lor deosebit. Cu alte cuvinte, dacă dati peste o roșie care va place, aici puteți afla cum să o replicați și să o produceți în gospodăria voastră. Și nu e deloc complicat, nu vorbim de chirurgie pe creier. Tot ce trebuie să facem este să semănăm semințele, să producem răsaduri de roșii, să le îngrijim și să le dezvoltăm corespunzător.
Data trecută am vorbit despre repicarea răsadurilor de roșii. Revăzând cele spuse, am constatat că am uitat să vă împărtășesc două secrete:
- Repicarea răsadurilor de roșii se face atunci când acestea au dezvoltat două-trei frunze.
- La aproximativ 4-5 zile de la această operațiune, se verifică dacă totul este în regulă și se înlocuiesc plantele care nu s-au prins.
Bun, acum, presupunând că totul este în regulă, să ne ocupăm de buna creștere și dezvoltarea răsadurilor. Nu voi relua subiectele legate de lumină, temperatură și hidratare, despre care am discutat în postările anterioare. În cadrul acestei sesiuni, ne vom concentra asupra unui aspect esențial privind dezvoltarea răsadurilor: fertilizarea.
Fertilizarea răsadurilor se realizează de două ori: la 10 zile după repicare și încă o dată peste alte 10 zile. Se pot adăuga îngrășăminte în sol sau se pot folosi cele foliare, prin stropirea răsadurilor.
În primele două săptămâni, tinerele plante au nevoie de:
- Azot – pentru dezvoltarea masei vegetative (rădăcină, tulpină, frunze);
- Fosfor – pentru creșterea rezistenței plantelor la ger și secetă, formarea florilor și maturarea timpurie a fructelor;
- Potasiu – stimulează indirect absorbția elementelor în plantă;
- Magneziu – esențial în procesul de fotosinteză;
- Calciu – împiedică fenomenul de putrezire a frunzelor și mugurilor terminali;
- Sulf – stimulează procesul de formare a clorofilei;
- Bor – susține absorbția substanțelor nutritive.
Nu vreau să mă transform într-un agent comercial și să vă recomand anumite îngrășăminte speciale implicate in fertilizarea răsadurilor. Totuși, îmi fac datoria și vă amintesc câteva materiale fertilizante care ar trebui să fie la îndemâna celor care vor să obțină răsaduri sănătoase de roșii: bălegar de grajd putrezit (de vaci, cai – bogat în azot), găinaț fermentat de pasăre (bogat în fosfor), var praf (bogat în calciu), acid boric și aspirină.
Ce faceți cu ultimele două? Amestecați 10 g de acid boric și o aspirină bine pisată în 10 l de apă călduță. Soluția se aplică prin stropirea frunzelor, cel puțin o dată pe săptămână, pentru a combate carența de bor, a îmbunătăți imunitatea și a obține răsaduri sănătoase de roșii.
✅ Și la final, o ultimă povață: nu exagerați cu apa. Udatul trebuie făcut cu mare atenție. Dacă solul este prea umed, se vor dezvolta ciuperci și mucegaiuri; dacă este prea uscat, plantele vor suferi de sete. Trebuie găsită o cale de mijloc, mai aproape de sol uscat decât de cel prea umed. Astfel, vom avea răsaduri de roșii care vor crește mai groase și mai puternice.
Gata pentru astazi. Astept cu mare interes comentariile voastre. Si fiti gata pentru a primi in curand alte sfaturi si ganduri folositoare. Stati aproape!