Ieri am sarbatorit-o pe Coana Mare, motiv pentru care, spre seara am scos-o la restaurantul familial din cartier. Lume multa, chiar neasteptat de multa, orchestra, mese rezervate, ce mai, eveniment monden in toata regula… Greu sa razbati prin fum si printre mesele aranjate (insirate) festiv. Aproape ca ne pierdusem speranta, cand am observat doua scaune libere la o masa. Ne-am apropiat, am intrebat, am primit permisiunea. Asa au renascut sperantele pentru o seara placuta. Si char asa a si fost, de la inceput si pana la sfarsit o seara extraordinara.
Perechea de la masa ne-a acceptat compania cu maxima amabilitate. Foarte deschisi si volubili, conversatia s-a legat repede, de parca ne cunosteam de-o viata. Venisera de doua zile din Canada si in timpul plimbarii de seara, aroma mititeilor le indreptase pasii catre restaurant. Cu toate ca erau canadieni de 19 ani, se vede ca tot mititeii de la mama de acasa sunt lucrul cel mai bun de pe lume si nu pot fi ignorati, mai ales atunci cand gratarul sfaraie si scoate fum ca un vapor.
Desi in Canada locuiesc intr-o zona in care statistica demonstreaza ca poate ninge in fiecare zi a anului, domnul si doamna au o gradina, in care doamna cultiva dovlecei zucchini si varza kale, iar domnul … rosii. Nici nu se putea altfel din moment ce, atunci cand ne-am asezat la masa, eu am ales scaunul de langa domnia sa. Cu siguranta ca rosiile au si ele legea lor de atractie universala, desi Newton nu mentioneaza nimic in acest sens. Poate ca atunci cand se vor intoarce la gradina lor din Canada, vor gasi timp pentru a citi acest comentariu si a ne spune mai multe. In orice caz, domnul s-a dovedit a fi un iubitor de rosii, pe care le creste din propriile seminte, desi, dupa cum marturisea, din cauza vremii capricioase nu are siguranta ca le va vedea coapte. Exista oare o dovada de dragoste mai mare decat aceea de a creste si ingriji o rosie stiind ca maine poate sa ninga peste ea? Vedeti, amicul meu Fane de langa Dunare, are infinita dreptate cand zice “Ba moshule, inca n-am intalnit gradinar care sa nu-mi placa”.