Anul acesta a fost unul foarte capricios pentru mine si pentru gradina mea. Trebuie sa fiu sincer si sa recunosc faptul ca in fiecare primavara intram greu in ritm. Reuseam insa dupa un timp sa ma integrez si chiar sa anticipez cursul evenimentelor. Dar ca anul acesta niciodata. Poate ca nu vreau sa accept, dar este posibil ca eu sa fi devenit mult mai capricios decat lucrurile si fenomenele care ma inconjoara.
Cert este ca desi am robotit din greu in gradina, inca ma simt ca o parte distincta si vad ca si rosiile mele simt ca ceva nu este in regula. Nici cu ele, nici cu mine. Sunt sigur ca rosiile mele simt ca nu sunt suparat pe ele, doar ca nu mai trage motorul ca in alti ani si mi-e greu sa stau in mijlocul lor atata timp cat mi-as dori eu. Sunt si caldurile acestea infioratoare care ma storc de vlaga si ma grabesc spre un loc de odihna. Sa mai asteptam, s-ar putea ca lucrurile sa se rezolve, trebuie sa existe pe undeva un compromis care sa faca ambele parti fericite.
Un prim pas a venit de la rosiile mele. In racoarea acestei dimineti am putut culege prima rosie a anului 2017. O aveti in poza, este Crnkovic Yugoslavian, un soi de pe meleagurile tarii vecine, atunci cand treba inca nu se sparsese in mai multe cioburi.
Plimbandu-ma printre randuri, am mai vazut ici-colo cateva rosii care au inceput sa-si schimbe culoarea, semn ca intram in ‘paine’ in curand. Chiar daca vor fi 40°C, asa cum prevede codul rosu sau cel portocaliu, maine dimineata voi fi ogor. In fond si la urma urmei, am atata treaba incat nu pot sa ma dau batut.
Poate ca dupe ce am ‘tacut’ atata amar de vreme, sunteti curiosi sa aflati ce am facut si ce am mai pregatit. Aveti dreptate, dar tot e bine ca m-am rupt si am revenit iarasi in joc. In rest, stati aproape, ca va spun tot.