Brandywine, beefsteak, semitardiva

Daca scormonesti internetul despre Brandywine, vei afla cu siguranta ca la 11 Septembrie 1777 in aceasta localitate din Pennsylvania trupele britanice conduse de generalul Sir William Howe au invins armata condusa de catre generalul George Washington, obligand-o sa se retraga spre Philadelphia, capitala de atunci si de acum a districtului.

Despre rosia cu acelasi nume primele mentiuni apar pe la 1886, cand catalogul companiei Burpee Seeds (o companie infiintata in 1876 si care se ocupa cu producerea si distribuirea semintelor) listeaza rosia cu pricina ca fiind una dintre tomatele cultivate de multa vreme in America.

Rosia Brandywine isi castiga notorietatea moderna in 1982 cand a fost introdusa in catalogul Seed Savers Exchange (SSE), o organizatie nonprofit care isi propune sa salveze diversitatea naturii. Atunci, Ben Quisenberry, un batran gradinar din Ohio a declarat opiniei publice ca a primit semintele acestei varietati de tomate de la o anume Dorris Sudduth Hill, in familia careia respectiva rosie a fusese cultivata de peste 80 de ani. In amintirea acestei familii, rosia este numita oficial Brandywine Sudduth’s.

Rosiile Brandywine au o crestere nedeterminata si fac parte din categoria ‘beefsteak’, adica rosii mari, cu pulpa bogata, care taiate ofera felii numai bune pentru a face deliciul unui sandwich. Din aceasta cauza se mai numesc si de tip sandwich.

Clasica Sudduth’s are fructele de culoare roza, cu umeri verzi in jurul cotorului, fapt pentru care mai este cunoscuta si sub numele de Pink Brandywine. Frunza este asemanatoare celei de cartof. Fructele usor turtite pot atinge chiar si 700g (adica 1.5 lbs pe americaneste), dar de cele mai multe ori se inscriu in intervalul 250-400g. In gradina mea am obtinut rosii cam de 250-300g in conditiile in care nu le-am oferit conditii de fertilizare deosebite. Perioada de maturitate a fost in intervalul 80-100 de zile, fiind una din rosiile care mi-a lungit urechile pana s-a copt (e recunoscuta ca fiind printre cele mai lente rosii clasice). Gustul este bun, un amestec placut de dulce si aciditate. Se spune ca este cultivata tocmai pentru acest gust deosebit, deoarece nu produce prea multe rosii pe unitate de tulpina (probabil ca trebuie ingrijita bine ca putinele fructe sa fie cat mai mari)