Mai in iarna, imediat ce doctorul mi-a permis sa ma deplasez fara cadru, bateam piata foarte des in scopul de a-mi indeplini norma zilnica de kilometri. Nu concepeam sa vina primavara si sa nu pot lucra cat de cat in gradina, asa ca trageam tare sa invat sa merg din nou.
Asa am ajuns sa-i cunosc pe mai toti negustorii, sa le aflu obiceiurile, marfa si tertipurile. Intr-o zi, pasii m-au dus la o masa unde un nene de la tara vindea bulion. Avea doua categorii, zarzavat pentru ciorba si bulion strecurat si fiert. Fiind vorba de rosii, n-a durat prea mult pana ne-am dat in taina, si din una-n alta am aflat ca il chiama Lixandru si ca materia prima care sta la baza bulionului sau este de categoria prima-ntai, adica niste rosii romanesti dulci si frumoase de-ti vine sa le mananci cu ochii.
Am cumparat niste bulion, asa de control, si ne-am despartit cu promisiunea ferma ca peste o saptamana ne intalnim in acelasi loc, la aceiasi ora, numai ca, de data aceasta nea’ Lixandru imi va aduce niste seminte de rosii.
Zis si facut, omul de cuvant, mi-a adus semintele, doua categorii. Unele pietroase, rotunde si grele ca niste bolovani, altele mai mici, dar o tzara mai dulci ca pietroasele. “Ca sa le deosebesti, zicea nea’ Lixandru, cata la coada rosiilor. Pietroasele sunt rotunde, cu pielea mai intinsa, in timp ce alea mai dulci, sunt un pic crete si au si o verdeata subtire in jurul cotorului. Da’ amandoua sunt dulci, au miez ca de lubenita si seminte putine”. Astea erau ‘papusile’ lui, din ele prepara nea’ Lixandru bulionul. I-am multumit, i-am urat de sanatate si am mai luat cate doua sticle din marfa omului, pentru ca la control, Coana Mare ajunsese la concluzia ca bulionul e bun si face toti banii.
Acuma ce sa mai lungesc vorba. Am crescut in gradina mea de la tara pietroasele si dulcile lui nea’ Lixandru. Din poze puteti vedea ca n-am pierdut timpul degeaba. Nea’ Lixandru avea dreptate. Rar am vazut rosii cu un miez asa dens si bogat, facut anume pentru sucuri si bulioane. Pietroasele sunt pietroase, le simti grele in mana si in stare sa spargi capul dusmanilor cu ele. Dulcile, sunt dulci.
Ce mai, rosiile lui nea’ Lixandru, sunt adevarate papusi, o dulceata romaneasca pastrata de un om de la tzara, in gradina lui de la Albesti.
Foarte frumoasă povestea!
Un nea Lixandru din ăsta e neprețuit în piețe. Eu încă nu am dibuit unul. 🙂
Multă sănătate și spor la treabă!
Ai multa dreptate.
Cred ca tara asta mai exista doar pentru ca ici-colo traieste cate un nea’ Lixandru.
Daca nu l-ai intanit pana acum, nu renunta, mai cauta-l, trebuie sa-l gasesti.
Multumesc pentru urari. La fel, multa sanatate si spor pe ogor
Buna ziua Dl Valerian,
Minunate rosii are nea Lixandru si înțeleg ca si Dvs.
Dar si la mine s-au făcut niște rosii grozave din semințele pe
care mi le-ați trimis. M-a abonez de acum pentru anul viitor.
Va multumesc!
Bine ati venit, stimata Doamna. Ma bucur sa aud ca totul este bine si astepam in continuare vesti din gradina dvs. Sa aveti un sezon bun pe mai departe.